Mersul pe apă | Credința pe vreme de furtună
- O Voce
- acum 3 zile
- 5 min de citit
Cuprins:
În scripturi îl vedem pe Iisus mergând pe apă, în mijlocul unei furtuni. Valurile mării se agitau în jurul ucenicilor ce se aflau în corabie, tunetele urlau, fulgerele brăzdau cerul, apa se învolbura. Totul urla nesiguranță, căutând să înspăimânte inimile ucenicilor.
"Sunteți în pericol", spunea furtuna din jur.
Atunci Iisus a venit la ei, pe mare, căutând să treacă pe lângă ei.
Dar i-a întâmpinat pe mare, spunându-le să nu le fie frică. "Îndrăzniți, Eu sunt. Nu vă temeți!" (Matei 14:27)
Mersul pe apă pe vreme de furtună, către Iisus
Oare nu avem noi propriile furtuni pe care le înfruntăm? Zi după zi? Oare nu încercăm noi mersul pe apă către Iisus, un mers pe un teren nu tocmai propice pentru trup, dar pe care îl poate străbate duhul noastru? În timp ce furtunile și problemele noastre ne urlă în urechi, noi încercăm să pășim către Dumnezeu. Însă de multe ori ne găsim prea înspăimântați de ce văd ochii nostri.
Ne apasă propriile nesiguranțe, boli, probleme, neputințe, neajunsuri, cautând să ne slăbească în credință.
"Nu o să mai ajungi la capătul celălalt!" urlă valurile și marea furioasă a vieții noastre.
Iar Iisus nu doar că stă uneori cu noi în barcă, deloc mișcat de haosul care nouă ne slăbește inimile, ci doarme liniștit - pentru că știe prea bine că vom ajunge la capătul celălalt. Doar El este cu noi. ,,Nu te teme, Eu sunt cu tine, nu fii deznădăjduit căci Eu sunt Dumnezeul tău,,.
Uneori ne întâmpină mergând pe valurile problemelor noastre pe care le considerăm de netrecut, doar pentru a ne arăta că putem face la fel. Chemându-ne la El, chiar și în furtună.
Apa poate nu este un teren stabil și propice mersului. Și uneori propria viață încărcată de nesiguranță, face dificil să îndrăznim să pășim spre Domnul nostru care are picioarele înfipte în furia valurilor în timp ce tună și fulgeră în jur.
"Ce, vrei să asculți vocea Lui, care te cheamă? Uită-te la viață ta, nu vei reuși în veci să te apropii de El!"
Totuși, El te striga și își spune că poți veni, dacă îndrăznești să pășești pe propriile frici, pe ceea ce lumea spune că este imposibil de mers, sau depășit. Pe propria neputință, pe propriile greșeli, pe propriile neajunsuri, pe tot ceea ce lumea îți spune că este imposibil.
Credința de a merge pe apă vs îndoiala în fața valurilor turbate
Nicio neputință a ta, nu poate sta împotriva harului Său. Trebuie să îndrăznești. Așa cum a făcut Petru:
27."Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!
28.Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă.
29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus." (Matei 14:27-29)
Petru a îndrăznit să părăsească siguranța aparentă a corabiei pentru că știa puterea Celui care îl striga. Cu El sunt în siguranță și în furtună și pe mare. Mai în siguranță chiar decât în corabie.
Petru știa cu siguranță ceva esențial: Cel care poate porunci valurilor și marii să se liniștească, îți oferă mai multă siguranță și liniște, decât niște scânduri de lemn. Siguranța în corabie pe vreme de furtună era doar aparentă, mai fragilă decât o așchie în fața unui ciocan.
Cu El sunt în siguranță indiferent cum par lucrurile în jurul meu, indiferent de situația în care mă găsesc. Petru poate că a gândit ceva de genul ăsta; pentru că:
Nu te poți baza pe logică atunci când stai alături de Cel care face miracole.
Nu îl poți trezi mereu pe Dumnezeu când doarme în corabie alături de tine, pentru că te sperii de fiecare val care izbește lemnul. Dacă El este atât de liniștit și are încredere completă că barca ta o să ajungă la mal...ia un loc.
Ia-ți și tu o pernă și învață să te liniștești și să dormi alături de El. Așa cum Petru a învățat să doarmă în temniță când i se pregătea execuția.
După vorbele apostolului Paul: "Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi."( Filipeni 1:6)
Dumnezeu desăvârșește, noi doar urmăm ghidarea Sa
Dacă ne agităm, ne panicăm și ne stresăm despre ce putem face ca să ne îndreptăm, să facem lucrurile mai bine, să reușim să ne apropiem mai mult de El și să îl cunoaștem mai bine, am pierdut din vedere un detaliu esențial:
El va isprăvi lucrul început în noi.
Spiritul Lui în noi se roagă pentru noi, atunci când noi suntem slabi, El este cel care ne ține în picioare. Dumnezeu ne ridică din nou, atunci când continuăm să credem în puterea Lui, în ajutorul Lui, în mila Lui.
Pentru că Petru nu a sărit din corabie în mare de unul singur, a pășit la porunca Domnului. Nu a crezut că poate păși pe apă pentru că marea este un loc sigur în care să se arunce și el, putând să facă precum a făcut și Iisus. Nu.
Căci nu ar fi fost prea înțelept. Ci a crezut în Cel care îl chema: ,,Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă!,,
Eșecurile noastre și credința care ne aduce înapoi la El
La cina cea de taină, când Iisus știa că până și Petru se va lepăda de El, Mântuitorul îi spune: "M-am rugat pentru tine, să nu piară credința ta. Și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi." (Luca 22:32)
Zdrobit de propria greșeală, când i-a promis sus și tare că nu-L va abandona nici chiar de-ar fi să moara împreună cu El, Petru s-ar fi putut considera fără merit. Prea departe de El, prea mic în credință și loialitate, prea departe de harul Său.
Numai că apostolul a continuat să creadă în harul și mila Lui Dumnezeu. Și a considerat greșeala și neputința sa, ca fiind nimic în comparație cu dragostea Lui. "El mă poate răscumpara, El mă poate aduce înapoi pe calea dinainte."
"El mă cheamă din nou la Sine. Și nu mă voi considera prea mic, prea slab, prea ticălos pentru marea Lui putere. Pentru că nu este despre cum sunt eu."
Este despre El. "Și ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință."
Și cred că unul dintre cele mai dificile lucruri de depășit, va fi propria noastră rușine, neputință și vină. Va fi să învățăm să nu ne mai uităm la ele, la furtuna și amalgamul din interiorul nostru, ci la El. La dragostea Lui, loialitatea Lui, credința Lui.
"Vino la Mine."
Pentru că nu ne întoarcem datorită nouă înșine, sau pentru că noi gândim să venim la El din nou. Ci El ne cheamă. El apare pe malul râului, chemându-ne să ne alăturăm Lui și vorbindu-ne ca unor copii:
,,4.Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus.
5.Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
6.Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla.,, (Ioan 21)
Oare vom fi ținuți de mândria noastră, departe de El? Oare vom fi prea mândri să recunoaștem că tot greșim și că avem nevoie de El la fiecare pas? Oare nu vom spune "Doamne, salvează-mă!" și ne vom îneca, pretinzând că propriile noastre puteri sunt suficiente să ne păstreze la suprafață?
Nu. Ci vom striga din toate puterile, "Doamne, salvează-mă!"
Comentarii