De ce, Doamne? Ce ne oferă în locul unui răspuns

Ne apropiem de Dumnezeu, ajungem să îl cunoaștem mai bine și încercăm pe cât posibil să ascultăm sfaturile Lui și să rămânem aproape. Urmează-Mă. Rămâi în cuvântul Meu.

Și totuși suferința ne mai bate încă la ușă, problemele nu se opresc, uneori par să ne asuprească și mai tare. Inima noastră continuă să sângereze. Rușinea, vina noastră, greșelile pe care încă le facem, necazurile tot ne lovesc, nu se jenează de apropierea noastră de Dumnezeu.

De ce, Doamne? - o întrebare cu care este obișnuit

Câți nu ne punem această întrebare când necazurile ne asupresc? Când limitele noastre sunt depășite și suntem întinși ca o cocă de pâine sub făcăleț, gata să ne rupem?

Mulți dintre noi dăm de situații ale vieții care ne fac să Îl întrebăm: "De ce, Doamne? Credeam că ești alături de mine. Credeam că îți pasă."

Acestea sunt furtuni ale vieții care nu se opresc, deși Iisus este în barca noastră. Așa au pățit și discipolii Lui pe când traversau marea alături de El:

"37. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.

38. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?" (Marcu 4:37-38)

La fel ca niște copii, reacția noastră este automată: "Doamne, nu îți pasă de mine. Sufăr și nu mă vezi, credeam că mă iubești. Dar acum nu mă simt iubit. Acum simt că mă doare."

Și plângem ca niște copii care nu pricep ce se întâmplă. Iar Dumnezeu nu stă să ne explice, pentru că uneori înțelegerea nu ne ajută cu nimic în mijlocul durerii.

De ce nu primim mai multe răspunsuri, ci mai multă liniște

Când pierdem pe cineva drag, când suntem trădați, înșelați, abandonați și uitați în urmă.

Când ne simțim singuri și nevăzuți, pierdem sau eșuăm în reușitele pe care le credeam "sigure" ale vieții.

Cînd boala lovește de nicăieri, iar propria noastră slăbiciune și fragilitate sunt descoperite, înțelegerea e la fel de utilă ca o piatră în dinții celui care moare de foame. Să ni se explice "de ce" ar fi o spirală fără sfârșit de întrebări și răspunsuri, pentru a pricepe uneori lucruri care sunt de nepriceput. 

Așa că Dumnezeu în loc să ne explice "de ce", ne asigură că va fi alături de noi la fiecare pas. La fel ca un părinte care atunci când îi suferă copilul, îl ține de mână oferindu-i prin acest contact simplu cea mai importantă asigurare: știu că doare, știu ca e greu; suntem împreună în asta.

Pentru unele dureri mai adânci decât mările, nu există cuvinte de mângâiere. Doar o prezență tăcută și asigurarea: nu ești singur. 

El înțelege mai bine decât crezi adâncimea durerii care te face să plângi: "De ce, Doamne?"

"3. Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă." (Isaia 53:3)

El știe ce înseamnă să suferi. El știe ce înseamnă să doară și este alături de noi în fiecare moment și cuget. Căci a avut trup și "a fost ispitit la fel ca noi, totuși fără păcat." Avem un înalt arhiereu care empatizează cu toate suferințele noastre.

Pentru a ne putea întoarce către El ori de câte ori avem nevoie.

Lumea glorifică puterea, sănătatea, încrederea în propriile forțe, îndrăzneala și tupeul. Totuși, Dumnezeu a fost născut într-un hambar, a fugit în Egipt de cei care era urmărit, a crescut în Nazaretul Galileii.

"Poate ieși ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:45)

A venit șezând pe un măgar, nu pe un armăsar pur sânge de război. A făcut toate astea pentru a ne învăța adevărul și lucrurile cu adevărat importante (loialitatea, credința, curajul, sinceritatea) și pentru a fi aproape de fiecare dintre noi. Pentru a-i îmbrățișa pe cei suferinzi și în dureri, pe cei în lipsuri.

A venit astfel să ne cunoască pe toți. Și să fie alături de noi în amărăciunea care ne face să plângem "de ce?", să ne asigure că este alături de noi chiar și când înfruntăm propria umanitate, fragilă și capabilă de greșeli. El cunoaște acea fragilitate prea bine. Căci a fost om.

Iisus și pilda vieții Sale

Întrebăm de ce, Doamne?, privind la valurile din jurul nostru, la problemele și neajunsurile noastre. Și ne scufundăm ca Petru, în mijlocul mării turbate, pentru ca am uitat să privim la Iisus, cel care a murit pentru noi pentru a ne oferi o nouă șansă la viață. Și știu că facem aceasta cu toții.

Pentru că altfel nu am întreba de ce, Doamne când ne strivesc problemele și suferințele din jurul nostru. Ci am spune, Doamne, știu că ești cu mine și în mijlocul celui mai aprins furnal.

Dar este oarecum normal pentru noi, fiind în trup, să fim distrași, tulburați și dați peste cap de ce se petrece în jurul nostru. Trăim prin simțuri, percepem lumea din jur cu trupul, suntem ființe care văd, aud, simt pe piele o mulțime de senzații. Astfel, există o mulțime de moduri în care să ne fie stimulat corpul fizic.

Și există o mulțime de moduri în care putem să uităm de corpul nostru spiritual, care ar trebui să privească la Iisus. Când ne mustră, El o face să ne îmbărbăteze. O face pentru a ne face atenți și a ne pune pe un făgaș mai potrivit.

Dumnezeu știe cât de ușor ne istovim și cât de greu ne este. Și nu ne vrea copleșiți și uscați de durere. Ci vii.

"O inimă veselă e un leac minunat, pe când un duh zdrobit usucă oasele". (Pilde 17:22 - traducerea din engleză)

El știe. A avut un corp la rândul său. A râs, a plâns, a fost copil.

El a venit în trup pentru a dovedi un lucru evident: să înfăptuiești dreptatea este dificil și de-asta El a propovăduit umilința și dragostea. Iar să rănim, să ne pese doar de noi, să înșelăm și să mințim este ușor. Nu există nicio putere într-un lucru care se poate face cu atât de multă ușurință. Și de atât de mulți.

Înșelatul, minciuna și mândria de nasc doar din rănile pe care le primim în această lume. Sunt răni provocate de frică. "Am fost rănit. Pentru a nu mai fi rănit nu voi mai avea încredere în nimeni și nu o să îmi mai pese de nimeni."

Unde este puterea în astfel de cuvinte?

Dar Dragostea este curajoasă. Iubește și atunci când este dificil.

Astfel El ne-a învățat adevărata putere: stăpânirea de sine, adevărul (chiar și când este greu, este bine să fim sinceri.), mila față de ceilalți și întrajutorare celor în nevoie. Vorba spusă la locul său și ascultarea.

El ne-a atenționat de la început:

"În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți Eu am biruit lumea." (Ioan 16:33)

Dragostea a biruit lumea.

Ultimele notițe: Pentru a-L invita în viața ta, poți începe să citești Biblia. Astfel, vei putea vedea cu ochii tăi, tot ce dorește să îți spună. Și să Îl ai aproape la fiecare pas.