Dumnezeu și condamnarea | Cum mă salvează

Cei pe care lumea i-ar respinge, privind la greșelile lor, Iisus îi cheamă să încerce din nou, privind la adevărul din inima lor. El îi invită la o discuție sinceră, nu îi respinge ca și când ar fi trebuit să știe totul încă de la început. Dacă te simți sub presiune și ai sufletul obosit, vino să îl întâlnești pe Cel care îți poate oferi odihnă. Ai încredere că te așteaptă la Sine și nu te va respinge.

Oare Cel care ne îndeamnă să ne legăm mila și adevărul în jurul gâtului pentru a face dreptate, nu va da dovadă de milă?

Poate îmi vei spune că ai dat-o în bară mai rău decât ai fi crezut vreodată posibil. Poate îmi vei spune că nu te cunosc, ca să îți zic: ,,încearcă din nou!,, Ori poate îmi vei vorbi despre momentele în care te-a iertat deja și ai crezut că te vei descurca mai bine din acel moment. De câte ori mă va ierta? Mă va salva și acum?

De câte ori inima ta va nădăjdui în mila Lui.

,,Fiindcă un om drept cade de șapte ori și se ridică din nou,, (Proverbe 24:16) Căci de fiecare dată este glasul lui cel care te cheamă la pocăință și la recunoașterea greșelilor tale, trupului îi este comod să rămână în justificările sale.

Când voi apărea în fața Sa, o să mă condamne?

Dumnezeu nu ne condamnă pentru slăbiciunile noastre, le cunoaște prea bine. Ca atunci când stătea la masă cu păcătoșii și vameșii, El nu dorește decât să ne învețe un mod mai bun în care să ne trăim viața. Ne ceartă pentru a ne îndrepta, iar noi trebuie cu atât mai mult să căutăm prezența Lui.

Nu să pretindem că știm totul încă de la început, ori să fim perfecți din prima. Ci să ne recunoaștem confuzia și neputința și să ascultăm de vocea Lui care a dorit mereu să ne învețe. Ca pe niște copii.

Iisus nu-i îndepărtează pe cei întrebători, pe care-i care se îndoiesc, pe cei care se simt bolnavi, pe cei care vor să se schimbe dar nu știu cum. El îi cheamă pe nume.

Dumnezeu spune mereu "hai, din nou."

Iisus ne învață ca un Părinte

Ca un tată care își învață copilul, El nu pretinde să ne descurcăm să facem toate alegerile cele bune din prima. Pentru asta, trebuie să stăm aproape de El mereu. Pentru asta ne-a oferit Spiritul Său. 

Un ghid. Un mângâietor. Vocea Sa în mișcare, în noi. Pentru că spiritual, noi suntem niște copii atunci când îl întâlnim pe Iisus la început și ne maturizăm stând aproape de El, în cuvântul Său și învățând de El. Copilul nu știe ce să facă și unde să se ducă, vede lumea dar încă nu poate să judece singur - așa că el rămâne în siguranță urmând îndemnurile Părintelui, făcând după sfaturile ce i se dau. Dacă se încăpățânează și face după mintea lui, se rănește.

Iar Părintele se grăbește să îl ia în brațe, să îl îngrijească și să repare ce acesta a stricat prin încăpățânarea sa.

Așa că atunci când citești Scripturile și ți se spune: "nu este despre ce faci tu, ci despre ce a făcut El", aceasta dorește să ți se spună: El lucrează în tine și prin tine. Tu trebuie doar să asculți vocea Sa și să rămâi aproape.

Chiar și când crezi că nu meriți. În special atunci.

Cum mă salvează Dumnezeu de condamnarea pe care o simt în oasele mele?

Știind cât de ușor ne istovim și devenim confuzi, Dumnezeu a cunoscut de la începutul Creației cum avea să ne răscumpere și ce trebuia făcut pentru îndreptarea noastră. 

Pentru că:  "Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este." (Ioan 3:6)

Iar noi eram din trup și în trup. Făcuți din țărână, văzând important doar ce ține de siguranță noastră fizică și plăcerile pe care le avea lumea de oferit: o mâncare bună, haine moi, băuturi gustoase, distracții și moduri în care să ne simțim bine. Și deși era un mod în care să ne trăim viața, nu ne făcea să ne simțim vii. Poate pentru o clipă. Poate pentru o zi.

Dar Dumnezeu ne-a modelat și a suflat peste noi. Ne-a umplut cu duhul Său și atunci am prins viață.

Încă din primele pagini ale Genezei, este scris despre cum Spiritul lui Dumnezeu care se sălășluiește în noi ne dă viață și despre cum atunci devenim vii.

Tot astfel, odată ce Iisus a supus moartea, Spiritul Său s-a sălășluit în cei care credeau în El și i-a făcut vii.

Oare este o coincidență că suntem mai mult de 70 % apă? Oare este doar o întâmplare că de fapt, chiar dacă unele lucruri ne aduc bucurie, acea bucurie nu ține și pălește după mai puțin de un moment? Te întreb sincer: care bucurii au dăinuit în inima ta?

Oare nu cele izvorâte din dragoste? Oare nu dintr-un moment în care în inima ta a luat formă dragostea: pentru un partener, un copil, un cățel, un părinte( sau ambii)? Oare nu este dragostea cea mai satisfăcătoare și singura bucurie care dăinuie, atunci când ea rămâne solidă?

Și aceasta vorbește tot despre nevoia noastră de a fi alături de Dumnezeu. Ne arată ce este cu adevărat important: dragostea, speranța, compasiunea, dreptatea, loialitatea, curajul. Daruri fără preț. 

Daruri pe care nu le poți câștiga și care îți sunt oferite.

Pentru că ești iubit. Chiar și când te îndoiești. Poate te îndoiești chiar și acum. Cum mă salvează? Prin iertare? Să fie chiar așa?

Îți lansez aceeași invitație pe care Filip i-am oferit-o lui Natanael:

"Vino și vezi."

Deschide Biblia și vino să cunoști dragostea adevărată. Vino să afli despre tine însuți și despre cum poți fi așa cum ai fost făcut mereu să fii, de la începuturi.

El te-a format în pântecele maicii tale. Dacă ești confuz și ai nevoie de niște răspunsuri, nu este nimeni altul la care să te duci pentru a afla mai multe.

Așa că...

"Vino și vezi."